Joistein Gaarder este un scriitor norvegian care a reusit sa-si propulseze notorietatea mult dincolo de granitele tarii. Cartea care l-a facut faimos in intreaga lume este " Lumea Sofiei" , cu care a stabilit un record mondial de vanzari in 1995, numarul de exemplare vandute depasind 40 de milioane.
"Fata cu portocale" este o carte micuta pe care sunt convins ca o vei savura cu placere, regasind in ea multe idei frumoase.
Tema romanului este o frumoasa poveste de dragoste. Istorisirea este facuta de doi povestitori, fiul si tatal, cel din urma de dincolo de mormant, prin intermediul unei scrisori creata pentru fiul sau cu putin inainte de a-si incheia aventura pe taramul vietii.
Emotionanta scrisoare reprezinta relatarea frumoasei idile dintre tatal baiatului si fata cu portocale, impreuna cu cateva sfaturi date cu regretul ca nu i-a putut fi alaturi decat pana la varsta de doar patru ani a fiului sau.
Prima intalnire cu fata cu portocale se produce in tramvai, atunci cand barbatul, pe vremea aceea un tanar neindemanatic, reuseste sa-i imprastie fetei multimea de portocale puse intr-o punga mare de hartie, pe care o tinea in brate. Aici se naste in el sentimentul de iubire.
Din acest moment tanarul incepe o cautare putin paranoica a fetei care, dupa incidentul din tramvai, dispare si se face de negasit, de parca n-ar fi existat niciodata.
Cine e aceasta fata de care se indragosteste la prima vedere ? De ce i se pare ca o cunoaste de cand lumea ? Si mai ales, cine e barbatul care o asteapta cand si ea ii da de inteles ca il iubeste ?
Fiecare raspuns da nastere altei intrebari in acest incantator roman a carui compozitie o vei aprecia pana la ultima lui pagina.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu